marți, 30 iunie 2015

Vindecare ULUITOARE: Cum i-au redat BISERICA și rugăciunile sănătatea acestui om

Avea 56 de ani când a aflat că are un cancer galopant și nicio speranță de vindecare. Dar nu a renunțat nicio clipă să se roage și biserica pe care renovat-o cu ultimele puteri l-a readus la viață. De ani de zile, Greg Thomas se odihnea aproape în fiecare zi pe treptele unei biserici dărăpănate din Montgomery, statul Minnesota. În primăvara anului 2009 a aflat, însă, că este grav bolnav de cancer. De luni de zile, se chinuia cu dureri de cap, cu amețeli și dureri puternice de maxilare. Boala avansa prea rapid, iar medicii nu aveau nicio soluție. A făcut numeroase ședințe de radioterapie și chimioterapie, dar nimic nu părea să îl ajute. Greg și-a întețit vizitele la biserica abandonată, să se roage pentru sănătate și pentru o clipă de speranță. ”Stăteam în fața bisericii, într-o seară, și mă rugam Domnului. Am început să mă uit cu mai multă atenție la pereți”. Era într-un stadiu avansat de degradare. ”Înainte să plec din lumea asta, aș vrea să las ceva în urmă pentru tine, Doamne!” – își aduce aminte Greg. Atunci i-a venit gândul bun să renoveze biserica, să repare pereții decojiți și spărturile din acoperișuri prin care pătrundea ploaia. Treptele de la intrare erau sparte, iar podeaua putrezită pe alocuri. Clădirea avea mare nevoie de renovare, dar preoții nu aveau suficiente fonduri pentru ea. Greg Thomas a vorbit cu parohul și l-a rugat să îl lase să renoveze biserica, atât cât îl mai țin puterile. În schimb, nu își dorea decât un singur lucru, cheia de la intrare, să vină să se roage oricând simțea nevoia. Cu toate că era slăbit de boală, nimeni nu i-a putut refuza această rugăminte. Nu a mai avut nevoie de medicamente Bărbatul a început să lucreze convins fiind că în urma lui trebuie să rămână o lucrare pe care comunitatea să o aprecieze peste ani. Biserica era abandonată și încuiată de ani de zile, plină de păianjeni și praf. Pe măsură ce curăța pereții și îi zugrăvea, pe măsura ce scotea din biserică lemnul putrezit și aducea scânduri noi, se simțea tot mai bine și mai puternic. După câteva luni, nu a mai avut nevoie nici de medicamentele împotriva durerii pe care le lua. ”Oncologul meu era uimit”, declara Greg. ”Îmi spunea: orice ai face, fă în continuare, nu te opri!” Pe măsură ce biserica se schimba și se curăța de vechituri, pe măsură ce spărturile și crăpăturile erau reparate, tumorile lui Greg, care se întinseseră în gât și în zona capului, se micșorau. După 4 ani în care fusese nevoit să mănânce doar hrană lichidă, cu ajutorul unui tub, Greg a scăpat de supliciu și a început să mănânce din nou hrană solidă. Medicii au declarat remisia totală, tumorile au dispărut complet și este considerat vindecat. Iar biserica și-a recăpătat gloria de altădată, după cum notează libertateapentrufemei.ro. http://www.evz.ro/vindecare-uluitoare-cum-i-au-redat-biserica-si-rugaciunile-sanatatea-acestui-om.html