marți, 19 octombrie 2010

ALCHIMIE



Alchimistii Antichitatii au avut o viziune organica asupra planetei Terra, metodele, plantele si animalele au aparut din germeni. In discursul arhidiaconului Claude Frollo, in „Notre Dame de Paris” a lui Victor Hugo, vom gasi o transcriere a credintei in cresterea vegetala a metalelor. Alchimistul antic considera Soarele si Luna raspunzatori pentru dezvoltarea aurului si argintului. Literatii umanisti studiaza texte cu origini indepartate, descopera alchimia si ii confera valente umaniste.
Alchimia nu dispare brusc, ci coexista cu chimia, iar unul dintre episoadele cele mai stranii este cel al operei alchimice secrete a lui Newton, pentru care alchimia era mai ales o cautare spirituala. Dar sa prezentam cronologic anumite aspecte ale alchimiei in timp. Se pare ca ea isi trage radacinile din China antica. Tratatul alcatuit de Tung Chung Shu ap. 135 i.Hr. Imparte fiintele si lucrurile pe diferite categorii si inainteaza ipoteza ca provin din rezonante dintre speciile aceleasi categorii. Alchimistul chinez construieste clasificari sistemice ale speciilor naturale, precum metalele si mineralele, in functie de caracterele lor masculine sau feminine.
Huai Nan Wan Pi Shu (120 d.Hr.) a intocmit liste de antipatii si a stabilit o varietate de retete: amulete care influenteaza soarta, remedii pentru boli, elixiruri de viata lunga etc. In se­colul al III-lea d.H., cateva din tratatele de minerologie ofera prezentarea a 72 de metale si minerale cunoscute urmand caracterele Yin si Yang.
Alchimia egipteana continua alchimia chineza, care probabil a fost transmisa pe filiera indiana. Bolos din Mendes (200-150 i.Hr.) a fost initiatorul unei serii de manuscrise de protochimie atribuite unor autori precum Pseudo Democrit si Maria Evreica. Aceste scrieri se refereau la vopsire, dar si la tehnici de manipulare a metalelor pentru a le oferi aspectul de aur sau a le „transforma” in aur. Conceptiile chinezesti analoage releva acelasi amestec de observatii - exemple: asupra atractiei pe care le exercita ambra sau magnetitul si de retete magice, pretinsa repulsie a serpilor fata de saliva unui om care posteste. Zeul Ptah din Memphis era zeul patron al mestesugarilor, al turnatorilor in aur. Egiptenii stiau cum sa placheze aurul si posedau stiinta auririi in foite.
Doua papirusuri, unul de la Leyda si celalalt de la Stockholm (in greaca), ne transmit mai multe retete alchimice egiptene, fara indoiala din perioada domniei imparatului Constantin (306-337). Imparatul Diocletian a dispus, se pare, arderea mai multor manuscrise alchimice, pentru a-i impiedica pe egipteni sa adune bogatii. Legatura dintre alchimia egipteana si cea araba o face un corpus de manuscrise grecesti, personajul-cheie fiind Zosim din Panopohis, aproape contemporan cu papirusurile mentionate anterior, care situeaza in Egipt originea alchimiei.
In aceste scrieri se contopesc cele doua dimensiuni ale alchimiei, cea ma­teriala si cea spirituala. Zosim face aluzie la afinitatea reciproca a substantelor, asemanatoare teoriei din alchimia chi­neza. Zosim descrie un aparat pentru distilarea oualor sau descrierea critica a vopsirii unui metal.
Asocierea dintre metale si astri - aur-Soare, argint-Luna, mercur-Mercur, Cupru-Venus, Fier-Marte, staniu-Jupiter, plumb-Saturn. Numarului 7 pana la Renastere era cel al metalelor si al astrilor si i se atribuia o valoare magica. In perioada Evului Mediu, o personalitate reprezentativa este Geber, el s-a stabilit ca alchimist la curtea lui Harun al Rasid, avand propriul laborator la Tus. El a studiat anterior Coranul, matematicile si alte stiinte. Confera un rol magic numerelor 1, 3, 5, 8, 17 si 28 (numarul de litere ce compun alfabetul arab). Existenta unor legaturi intime intre diverse registre ale cunoasterii, este intarita prin corespondente care au in comun cifra sapte si stabileste raporturi intre cele sapte vocale grecesti, 7 planete ale lui Ptolemeu, 7 culori primare, 7 metale si 7 organe ale corpului (reprezentative sunt diagramele lui Raymond Lulle).
Tabla de smarald este unul din textele de capatai ale alchimiei. Tot in papirusul de la Leyda se gaseste cel mai vechi exemplar, care a fost descoperit intr-un mormant din Teba, Egipt, scrierea fiind in paleo-ebraica sau feniciana. Textul este in relatie directa cu metafizica iudaica si se poate intrezari corespondenta cu „Arborele Vietii”.
Farmacistul Robert de Chester traduce primul manuscris alchimic arab in jurul anului 1144.
Cel mai activ centru spiritual este Toledo, unde se traduceau numeroase manuscrise arabe in secolul al XII-lea. In manastiri, calugarii practicau alchimia, material si spiritual. Nu este surprinzator faptul ca laboratorul a aparut in manastiri unde se gaseau si gradini de plante medicinale. Alchimistii au inventat primul laborator si au fost primii care au inventat intregul instrumentar folosit pana in secolul al XVII-lea. Tot ei au practicat distilarea si trecerea unui corp din stare solida in stare gazoasa, utilizau, de asemenea, alcoolul in extractia a numeroase substante naturale.
Roger Bacon si-a asumat rolul de aparator al alchimistilor. In 1267, in „Opus Tertium” pe care-l adreseaza Papei Clement al IV-lea, Bacon atribuie alchimistilor un rol fundamental in filozofie. Raymond Lulle de Majorca infiinteaza in 1267 o manastire a Fratilor Minoriti si studiaza limba araba. Cu titlu postum ii sunt atribuite 143 de opere alchimice si descrie lumea ca o materie primordiala, in care argintul viu, mercurul, a dat nastere tuturor lucrurilor.
Distilarea si purificarea alcoolului prin distilarea vinului din care a rezultat o apa arzatoare, o apa a vietii, ce a inceput sa aiba utilizare medicala. Cuvantul alcool provine din limba araba, care la origine desemneaza pudra de antimoniu, abia incepand cu Paracelsus el capata sensul cunoscut astazi. Alchimistii tratau bolile cu distilate din plante. In „Despre chintensenta”, Rupecissa precizeaza ca alcoolul (apa arzatoare), extrage chintesenta din lemn, fructe, radacini si flori. Aceste solutii alcoolice asimileaza proprietatile farmaceutice ale plantelor medicinale. Cea mai veche licoare cunoscuta, Bendictina, a fost inventata de Don Bernardo Vincelli in 1510, care avea experienta de chimist. Panaceul, piatra filosofala, este un leac universal. Metalele ordinare sunt avataruri imperfecte ale aurului, in sens invers, aurul reprezinta rezistenta la rau si la moarte, de unde rezulta dorinta de a obtine aur.
In afara aurului de baut si a variantelor de mercur filosofic, alchimistii foloseau panacee de tot felul. Unul dintre ele a fost stibiul, frecvent utilizat de medicii Renasterii (Basil Valentin - „Carul triumfal al antimo­niului”). Nume­roase tehnici utilizate si azi sunt datorate alchimistilor, este vorba mai ales de procedeele de purificare. De asemenea, alchimistii au lasat distilarea, cristalizarea s.a. Unele solide, precum camforul, nu se topesc prin incalzire. Nu exista stadiul lichid. Acesti compusi trec direct in starea de gaz, prin sublimare. Aceasta tranzitie neasteptata i-a fascinat cel mai mult pe alchimisti, fiind adesea reprezentata printr-o pasare. Fenomenul ofera o imagine a purificarii morale, scop al alchimiei spirituale. Banala bain-marie (in cinstea Mariei Evreica, despre care Zosin crede ca este sora lui Moise), este alta tehnica de laborator care ne parvine de la alchimisti. Tot alchimistilor li se datoreaza organizarea stiintei - chimie - in teorie si practica. Notiunea de catalizator provine direct din corelatiile postulate pentru piatra filosofala. Descoperirea unei metode eficiente de purificare a alcoolului, apoi aplica­rea acesteia la extractele substantelor din mai multe plante au inaugurat chimia substantelor naturale. Utilizarea simbolurilor este iar o caracteristica durabila a alchimiei. Pare evident ca simbolurile chimistilor de astazi sunt in legatura directa cu simbolurile alchimice. De asemenea, simbolurile ­elementelor asa cum le-a stabilit Berzelius - printr-o litera majuscula insotita de o singura minuscula - ­provin direct din simbolurile alchimice, deoarece pentru alchimisti, semnul include si corespondentele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu